Arta poetică modernă „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

(1919)

 

Concepții filosofice

Universul este impregnat de mister. Marele Anonim (Dumnezeu) impune o cenzură transcendentă asupra cunoașterii (o limită a înțelegerii). Asupra misterului se pot exercita două tipuri de cunoaștere: una paradisiacă (științifică, rațională, logică, plus cunoașterea, care descifrează misterul), alta luciferică (poetică, intuitivă, minus cunoașterea, care mărește, potențează misterul). Există două tipuri de metafore poetice: plasticizante (care nu aduc un plus de semnificație) și revelatorii (care scot la iveală misterul).

Apare în volumul de debut „Poemele luminii” din 1919.

1.Încadrare într-un curent/ specie

Ca specie Eu nu strivesc… este o artă poetică, poezie ce prezintă  idei despre menirea poetului în univers, viziunea sa despre lume și rolul artei sale.

Aparține expresionismului prin:

Este modernă prin:

 

2.Tema ilustrată prin 2 secvențe poetice

Tema poeziei este cunoașterea poetică. Aceasta este de tip luciferic, artistic intuitiv, definind viziunea despre lume blagiană.

secvența 1-

secvența 2-

 

3. Elemente de structură

Ce tip de lirism apare în text? Transcrie după caz mărcile lexico-gramaticale.

Compoziție. Poezia conține 3 secvențe poetice.

Secvența 1

Secvența 2

Secvența 3

Cum explicați semnificația titlului?

Identifică elemente de expresivitate în text.

Menționați 2 elemente de versificație prezente în text.

 

Tema și viziunea despre lume în „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

Primul volum de poezie a lui Blaga, „Poemele luminii”, apărut în 1919, promovează o „poezie cosmică, străbătută de fiori metafizici” (Dicționarul General al Literaturii Române) și conține și poezia manifest, artă poetică, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Volumul reliefează concepția metafizică a poetului așa cum va fi ea prezentată și în volumul filosofic „Trilogia cunoașterii.”

1.Încadrare într-un curent/specie

Ca specie „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică, poezie ce prezintă  idei despre menirea poetului în univers, viziunea sa despre lume și rolul artei sale. Aparține expresionismului prin expresia pură a stărilor sufletești ale autorului („eu iubesc”, „îmbogățesc”) și prin imaginile artistice puternice, violente, prin elanul vital, starea de neliniște și impuls interior ce derivă din text: „eu nu strivesc”, „nu ucid”. Este modernă prin limbajul ambiguu, prin înnoirile prozodice: măsură variabilă, vers liber, ingambament („Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric…”) prin intelectualism dar și prin noutatea metaforei (misterul este sugerat aici de metafora „vraja nepătrunsului ascuns”, iar „lumina” sugerează cunoașterea), dimensiune subliniată și de Dumitru Micu (Scurtă istorie a literaturii române”): „modernismul blagian este înainte de orice «metaforă revelatorie»”.

 

 2.Tema ilustrată prin două secvențe semnificative

Tema poeziei este cunoașterea poetică, act de exprimare artistică autentică a eului liric blagian. Aceasta este de tip luciferic, artistic, intuitiv, definind viziunea despre lume specifică autorului.

Ideea cunoașterii se construiește în primul rând pe motivul luminii, foarte prezent în volumul Poemele luminii, aici fiind asociat pe de o parte eului liric (în urma actului artistic), dar și oamenilor de știință (în urma cunoașterii raționale); în al doilea rând,  luna, care prin lumina difuză mărește taina nopții, este asemănată cu efectul actului artistic al poetului ce îmbogățește tainele lumii.

Viziunea despre lume se construiește în jurul ideii de mister, un concept fundamental la Blaga, enunțat în opera filosofică Trilogia cunoașterii. Pentru Blaga există două modalităţi de cunoaştere a tainelor universului: cunoaşterea luciferică sau minus cunoaşterea, care mărește misterul, şi cea paradiziacă sau plus cunoaşterea, care descifrează misterul. Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii şi de a le ucide astfel (“lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”), ci de a le spori misterul prin actul de creație artistică (“eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”).

 

3.Elemente de structură

Lirismul poeziei este unul subiectiv. Mărcile lexico-gramaticale ce denotă prezența eului liric în text sunt pronumele personal „eu” ce apare de mai multe ori în textul poetic dar și verbe de persoana I: „nu strivesc”,„nu ucid”, „iubesc”, expresii ale stării interioare extaziate ale poetului.

Prozodia este specifică poeziilor moderne. Astfel întâlnim aici versul liber precum și măsura variabilă (între două și treisprezece silabe). O notă prozodică modernă este și ingambamentul (reluarea ideii dintr-un vers în următorul care va fi scris cu literă mică):

„Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric, (…)”

Compoziția

Poezia conține 3 secvențe lirice. Prima secvență începe cu pronumele personal de persoana I „eu”, menționat pentru prima dată în titlu și apărut de 7 ori în poezie. Aceasta conturează exacerbarea eului creator în raport cu lumea exterioară, influență expresionistă în poezie. Verbele de persoana I „nu strivesc”, „nu ucid” definesc cunoașterea luciferică, exprimând refuzul de a distruge cu mintea tainele acestui univers. Metafora misterului („corola de minuni a lumii”), comună cu titlul poeziei este dezvăluită în enumerația ulterioară a locurilor ce ascund vraja universului nostru. Acestea apar ca experiențe unice pe parcursul vieții ființei („în calea mea”). Astfel florile denumesc frumosul, viața și germinația lumii, ochii trimit la suflet, la profunzimea interioară a omului, buzele denotă farmecul cuvintelor dar și al iubirii iar mormintele trimit înspre moarte.

Și a doua secvență reflectă o legătură între lirism și filosofie, enunțând conceptul cunoașterii prin metafora luminii și prin comparația cu luna. În contextul luminii altora, care prin rațiunea lor „sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric”, lumina lui definește cunoașterea luciferică ce sporește misterul lumii. Acest efect de potențare a tainelor se realizează la Blaga prin creația artistică, prin poezie, și se aseamănă cu efectul pe care lumina difuză a lunii îl produce asupra obiectelor, distorsionându-le formele și creând un joc al umbrelor.

Ultima secvență conține ultimele două versuri și reia, în sens conclusiv, enumerația din prima secvență, adăugând apropierea afectivă: „căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte.” Cunoașterea tainelor existenței precum iubirea, sufletul, moartea, frumusețea nu se realizează deci cu ajutorul rațiunii și al înțelegerii logice, ci prin iubire pentru că iubirea protejează misterul. Astfel ele nu sunt pătrunse cu mintea și „strivite” ci intuite și contemplate, mărindu-și frumusețea.