Basmul „Povestea lui Harap-Alb”

Povestea lui Harap-Alb (schița analizei)

  1. Încadrarea într-un curent/specie/mișcare

Specie- basm prin:

  • caracterul fantastic, fabulos al operei (calul năzdrăvan, Sfânta Duminică, puterea supranaturală a fetei Împăratului Roș)
  • prezența formulelor specifice („Amu cică era odată, într-o țară îndepărtată….”)
  • conflictul principal prezintă lupta între forțele binelui (Harap-Alb) și cele ale răului (Spânul, Împăratul Roș), binele învingând la final
  • utilizarea  cifrelor magice (trei băieți, trei fete, trei mari probe, doisprezece butoaie cu vin)
  • timp și spațiu fabulos, de poveste („odată”, „într-o țară îndepărtată”)
  • personajele sunt pozitive, negative, ajutoare (Flămânzilă, Setilă etc.) și donatori (furnicile, albinele)

2. Tema ilustrată prin două secvențe/episoade

Tema– maturizarea feciorului de împărat care pe parcursul operei trece prin probe menite să îl pregătească pentru statutul de rege

  • secvența 1- întîlnirea cu bătrînica din gradina palatului (Sfânta Duminică) pe care, judecând-o după aparențe, refuză să o miluiască
  • secvența 2- întâlnirea și alegerea ajutoarelor arată un progres la nivelul comportamentului. Deși aceștia arătau înfricoșător, el nu îi disprețuiește ci îi ia ca tovarăși de drum

Viziunea despre lume:

  • clasică, prin caracterul educativ al basmului (susținerea valorilor morale: adevăr, prietenie, respect).
  • se îmbină în mod original comicul (prezentarea celor 5 prieteni, proverbe, zicători) cu tragicul (cruzimea Spânului și a Împăratului Roș)

3. Elemente de structură

  • titlul– conține numele personajului principal. Semnificația termenilor: harap înseamnă slugă, servitor iar alb denotă originea nobilă a mezinului
  • relația incipit- final conține elemente de cronotop specifice basmului.
    • în incipit „era odată” și „într-o țară îndepărtată” introduc cititorul într-o atmosferă fabuloasă de basm
    • finalul prezintă veselia nunții fiului de crai ce ține ani întregi realizându-se o prelungire atemporală într-un prezent continuu „și acum mai ține încă”
  • subiectul operei
    • expozițiunea- prezentarea personajelor (craiul, Verde Împărat și copiii acestora), introducerea în atmosfera fantastică de poveste („Amu cică era odată într-o țară îndepărtată…”)
    • intriga- scrisoarea Împăratului Verde către crai produce o dinamizare a acțiunii
    • desfășurarea acțiunii- proba craiului pentru copii, întâlnirea mezinului cu Sfânta Duminică
      • sfatul tatălui și plecarea copilului la drum
      • întâlnirea cu Spânul, suprinderea mezinului prin vicleșug de către acesta
      • probele de la curtea Împăratului Verde:
        • proba aducerii salăților din grădina ursului
        • proba aducerii pieii cu pietre prețioase a cerbului
        • proba aducerii fetei Împăratului Roș
    • punctul culminant- moartea și învierea lui Harap-Alb, moartea Spânului
    • deznodământ- ospățul fabulos cu o continuitate atemporală („și acum mai ține încă”)

4. Statut personaje principale

  • Harap-Alb: fiu de crai, mezinul familiei, personaj pozitiv, personaj atipic de basm (nu are însușiri supranaturale), întruchipare a valorile morale, personaj ce se maturizează
  • Spânul: personaj negativ, joacă un rol important în realizarea procesului de educație și maturizare a lui Harap-Alb

5. Trăsături ale personajului principal evidențiate prin secvențe specifice

Harap-Alb este un personaj dinamic, evoluând de la naivitate la maturizare cu ajutorul probelor.

La început:

  • judecă după aparențe în relație cu baba în grădină
  • neascultare de tată
  • naivitate în relație cu Spânul

Apoi:

  • bunătate față de furnici și albine
  • prietenie față de cele 5 personaje fantastice
  • ascultare de sfaturile Sfintei Duminici

 

Tema și viziunea despre lume în basmul „Povestea lui Harap-Alb”

Basmul este una din cele mai vechi forme de literatură populară orală aflată în folclorul tuturor popoarelor, vârsta lui este preistorică (conţine elemente de civilizaţie veche) fiind totodată strămoşul civilizaţiei SF de astăzi.

  1. Încadrarea într-un curent/specie/mișcare

„Povestea lui Harap- Alb” îmbină elemente de real (familiile) cu cele fantastice ( cerbul, ursul, ajutoarele, Sfânta Duminică). Apare conflictul între forţele binelui (Harap Alb, Sfânta Duminică) şi forţele răului ( spânul) iar binele iese învingător. Basmul lui Creangă conţine formulele specifice: iniţiale, mediane, finale:’’Amu cică era odată…’’. Nu lipsesc reperele temporale specifice: „era odată” – illo tempore, timp mitic fabulos, nedelimitat, spaţiu vag, imaginar, nemăsurat, unde totul e posibil, teritoriu al fabulosului. Personajele sunt de mai mute tipuri: pozitive ( craiul, Împăratul Verde, Harap Alb, Sfânta Duminică), fiinţe himerice, animale ce comunică, măşti ale diferitelor tipuri de indivizi- ajutoare ( Ochilă, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăţi- Lungilă), donatori ( furnicile şi albinele). Ca şi în toate basmele şi aici avem iniţierea unui erou, formarea unui tânăr- fiul cel mic al craiului. Aceasta se realizează prin trecerea unor probe: proba vitejiei ( înfruntarea tatălui îmbrăcat în urs), aducerea salăţilor din grădina ursului, aducerea pieii cu pietre preţioase a cerbului, aducerea fetei Împăratului Roş (ajutat de cei cinci prieteni şi de donatori). Basmul are adânci conotaţii în planul real, atitudinea specifică fiind  cultivarea virtuţilor morale: adevăr, dreptate, cinste, omenie, ospitalitate, curaj şi condamnarea obiceiurilor rele: nedreptatea, răutatea, minciuna, viclenia. „Povestea lui Harap Alb” conţine cifre cu valoare simbolică: trei feciori, trei fete de împărat, trei probe, spânul îl înşală a treia oară.

2. Tema ilustrată prin două secvențe/episoade

Tema basmului o constituie maturizarea, formarea unui tânăr trecut prin probele vieţii astfel că basmul este un buildungsroman- roman al formării, al instruirii (drumul copilului de la adolescenţă la maturitate).

O primă secvență reprezentativă este întâlnirea cu bătrânica din grădina Palatului. Mezinul judecă după aparențe, refuză s-o miluiască și nu-și dă seama că are de-a face de fapt cu Sfânta Duminică, deghizată într-o cerșetoare. Cu timpul băiatul se maturizează și putem observa că în secvența întâlnirii cu ajutoarele există un progres în comportamentul lui. Deși aceste ființe himerice arată înfricoșător, el nu le disprețuiește cinci le ia ca tovarăși de drum, ce mai târziu îl vor ajuta să treacă probele de la curtea împăratului Roș.

Viziunea despre lume în opera „Povestea lui Harap-Alb” este pe de-o parte clasică, prin susținerea valorilor morale tradiționale precum bunătatea, prietenia adevărul și prin lupta binelui împotriva răului. Pe de altă parte este prezentă jovialitatea, prin umor, printr-o bună dispoziție emanată de autor și de către personajele sale fiind, în acest sens, nu de puține ori asemănat cu scriitorul francez Rabelais.

3. Elemente de structură

Titlul. Harap Alb este un nume primit de la Spân. Harapul este un om cu pielea şi părul negru, rob, sclav. Astfel că rob „alb” ajunge să fie o contradicţie, un oximoron, autorul dorind să exprime punctul cel mai de jos la care ajunge datorită neascultării.

Incipitul este constituit de prima frază a textului „ Amu cică era odată într-o ţară un crai…” simbol al unui timp magic, misterios, necunoscut- specific basmelor ieşit din timpul comun, istoric, atemporal – „odată”. Deasemenea spaţiul este unul nedefinit, misterios, – „ într-o ţară”. În astfel de timp şi spaţiu există probabilitatea apariţiei fantasticului. Finalul: „ Şi a ţinut veselia ani întregi şi acuma mai ţine încă; cine se duce acolo be şi mănâncă…” exprimă o continuitate, un model de viaţă ce nu se stinge niciodată, triumful binelui ce guvernează.

Subiectul.
Verde Împărat îi cere fratelui său, Craiul, să-I trimită pe cel mai viteaz dintre cei trei fii, ca să-i urmeze la tron (intriga basmului), deoarece el avea numai fete. Pentru a-i pune la încercare, Craiul se îmbracă într-o piele de urs şi îi sperie pe cei doi fii mari. Cel mic însă reuşeşte să învingă proba şi obţine încuviinţarea de a pleca spre împărăţia lui Verde Împărat. Ajutat de Sfânta Duminică, băiatul îşi alege calul, armele şi hainele, pe care le avuse tatăl său când fusese mire şi pleacă la drum după ce primeşte sftaturile Craiului. Craiul (tatăl său) îl roagă să se ferească de omul spân (fără păr) şi de omul roş (roşcat). Cu toate acestea, el este păcălit de Spân, care, fiind viclean, îl face sluga lui. Spânul îi dă numele de Harap-Alb, iar acesta îl slujeşte cu credinţă, respectându-şi jurământul făcut. Ajunşi la palatul Împăratului Verde, Spânul se dă drept nepotul acestuia şi îl supune pe Harap-Alb la încercări primejdioase, cu speranţa că va scăpa de el: să-i aducă „salăţi din grădina ursului”; pielea bătută în pietre preţioase a unui cerb fabulos, fata Împăratului Roş, ca să se însoare cu ea.
Ajutat de Sfânta Duminică, de furnici, şi de albine şi sfătuit permanent de calul său, Harap-Alb reuşeşte să învingă toate probele. Cei cinci prieteni fabuloşi: Ochilă, Setilă, Gerilă, Flămânzilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă îl ajută să învingă piedicile apărute în încercarea de a o aduce pe fiica Împăratului Roş la curtea lui Verde-Impărat (camera încălzită, ospăţul uriaş, deosebirea macului de nisip, deosebirea fetei de împărat, păzirea fetei de împărat, întrecerea cal- turturică). Aici sunt întâmpinaţi cu toate onorurile, dar fata Împăratului Ros îl respinge pe Spân şi le spune celor de faţă că Harap-Alb este adevăratul nepot al lui Verde-Împărat. Atunci Spânul se repede şi taie capul lui Harap-Alb, dar fata îl înconjoară “cu cele trei smicele de măr dulce”, îl stropeşte cu apa vie şi îl invie pe Harap- Alb. Calul fermecat îl apucă pe Spân şi îl aruncă până în ceruri, de unde cade pe pământ şi moare (punctul culminant). Verde-Împărat îl căsătoreşte pe Harap-Alb cu fata lui Roşu-Împărat, iar la nunta lor au fost poftiţi toţi prietenii care l-au ajutat. Veselia a ţinut ani întregi şi mai ţine şi acum, iar “cine se duce acolo, be şi mănâncă, … “.

4. Statut personaje principale

Harap-Alb, fecior de crai, este un Făt-Frumos din basmele populare, destoinic şi curajos, dar rămâne în zona umanului, ca un flăcău din Humuleşti. El este un personaj pozitiv şi întruchipează înaltele principii morale cultivate de orice basm, ca adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trăsături ce reies indirect din întâmplări, fapte, din propriile vorbe şi gânduri şi direct din ceea ce alte personaje spun despre el. Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este o iniţiere a flăcăului în vederea formării lui pentru a deveni conducătorul unei familii, pe care urmează să şi-o întemeieze.

5. Trăsături ale personajului principal evidențiate prin secvențe specifice

Harap-Alb este un personaj care evoluează. La început reacţionează impulsiv, nu vorbeşte la supărare şi nici nu miluieşte bătrâna pe care o judecă după aparenţe, o respinge şi nu bănuieşte că puterea şi înţelepciunea ei vor fi de o mare importanţă în succesul său final şi în triumful binelui. Cu timpul el învaţă să fie precaut, să nu mai judece după aparenţe (deşi ajutoarele sale inspiră teamă iniţial), să aprecieze totul, inclusiv înţelepciunea celor în vârstă. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine şi furnici îl fac să le ocrotească şi să le ajute atunci când le întâlneşte în drumul său, chiar dacă pentru asta trebuie să treacă prin apă ori să zăbovească pentru a le construi un adăpost. Sigur că binele pe care Harap-Alb îl face se întoarce atunci
când el însuşi se află în impas, crăiasa furnicilor şi cea a albinelor salvându-i deasemenea viaţa.

Aplicații

„În sfârşit, Spânului îi mergea gura ca pupăza, de-a ameţit pe împăratul, încât a uitat şi de Harap-Alb, şi de cerb, şi de tot. Fetele împăratului însă priveau la verişor… cum priveşte câinele la mâţă, şi le era drag ca sarea-n ochi: pentru că le spunea inima ce om fără de lege este Spânul. Dar cum erau să iasă ele cu vorba înaintea tatălui lor? Spânul n-avea de cine… Vorba ceea: “Găsise un sat fără câini şi se primbla fără băţ”. Că altă, ce pot să zic?”

  1. Preceizează perspectiva narativă a textului.
  2. Prin ce se creează oralitate în text?
  3. Cum se realizează umorul în text?
  4. Transcrieți cuvinte din mai multe registre stilistice.