Romanul Maitreyi

Maitreyi

Mircea Eliade

– roman subiectiv, al experienţei-

 

Autor şi operă. Eliade este o personalitate enciclopedică amintind de Cantemir, Heliade Rădulescu, Eminescu sau Bogdan Petriceicu Haşdeu. Se remarcă prin fascinaţia ideilor şi noutatea interpretărilor sale. A scris în mai multe domenii: religie (Tratat de sitorie a religiilor, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Psihologia meditaţiei indiene- studii despre ioga), istorie, mitologie (Mitul eternei reîntoarceri, Sacru şi profan, Aspecte ale mitului), lingvistică, antropologie (Fragmentarium), folclor, literatură. În domeniul literar el este creatorul romanului exotic românesc (Maitreyi) şi reprezentantul cel mai important al literaturii fantastice (romane: Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene, nuvele: Şarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopţi la Serampore, La Ţigănci).

Geneză. Romanul apare în 1933 în urma unei călătorii a lui Mircea Eliade în India. Acesta obţine în 1928 o bursă pentru a studia filosofia orientală cu celebrul profesor Dasgupta, în casa căruia o cunoaşte pe fiica acestuia, Maitreyi. Idila este întreruptă de tată care nu poate concepe căsătoria fiicei sale în afara cadrului tradiţional. Aceste întâmplări biografice au fost consemnate într-un jurnal şi au stat la baza romanului de mai târziu. Maitreyi câştigă în 1933 premiul Techirgiol- Eforie din cincizeci de manuscrise prezentate sub pseudonim, cu un juriu format din: G. Călinescu, Perpessicius, Cezar Petrescu, Şerban Cioculescu şi alte nume literare mari.

  1. Încadrare într-un curent/ specie

Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe personaje principale, cu mai multe conflicte şi planuri narative. Romanul Maitreyi este unul de tip modern, subiectiv, al experienţei sau al trăirii (N. Manolescu). El are un caracter de confesiune, în care naratorul- personaj povesteşte la persoana întâi într-un „discurs pentru sine” (N. Manolescu). Prin integrare unor fragmente întregi din jurnalul acelei perioade, proza creată de Eliade este una a autenticităţii în care cititorul ştie că la baza poveştii stă o experienţă reală de viaţă. Tehnica aceasta este una de influenţă gide-iană. Naraţiunea se numeşte homodiegeză, gradul de cunoaştere al naratorului este limitat la experienţa unui singur personaj. Caracteristicile scrierii sunt biografismul şi fragmentarismul (prin utilizarea confesiunilor, a memoriilor şi a flashbackurilor).

2. Tema și viziunea despre lume

Tema romanului este iubirea, experienţă definitorie atât în planul sentimentelor cât şi în cel al cunoaşterii de sine sau a lumii. Iubirea are un caracter exotic şi este una imposibilă la fel ca povestea dintre Romeo şi Julieta sau Tristan şi Isolda. Povestea  lor se construiește gradat. O primă secventă narativă semnificativă este prima întâlnire dintre cei doi când el o vede urâtă: „cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase, cu sânii puternici de fecioară bengaleză, crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt”. Acestă percepție se schimbă până la vizita împreună cu jurnalistul Lucien când i se pare „mult mai frumoasă, în sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuți în argint, cu șalul asemenea cireșelor galbene și buclele ei prea negre, ochii ei prea mari”. În timp, lucrurile evoluează de la indiferență la tulburare, la fascinație, apoi la suferință.

 

3. Elemente de compoziție

Compoziţia. Romanul este alcătuit din 15 capitole. Textul este constituit pe trei niveluri temporale: nivelul consemnării poveştii de dragoste pe paginile jurnalului, al notărilor de pe marginea acestuia şi al redactării romanului.

Subiectul. În expoziţiune aflăm că evenimentele evocate se petrec în 1929 în Calcutta, Himalaya şi Singapore. Acţiunea urmăreşte povestea de dragoste dintre Allan, un european de douăzeci şi patru de ani, inginer în India, trăind în compania unui grup de albi petrecăreţi şi Maitreyi, fiica şefului său, Narendra Sen. Povestea lor de dragoste nu se poate însă împlini datorită unor diferenţe ireconciliabile, fiecare aparţinând unei lumi şi civilizaţii diferite. Lucrând în întreprinderile inginerului Sen, Allan se îmbolnăveşte în jungla indiană în timp ce supraveghea construirea căii ferate şi este invitat de către Narendra Sen să locuiască în casa sa, din simpatie, având chiar intenţia de a-l adopta. Acest moment constituie intriga romanului. Tânărul nu ştie acest lucru şi se teme ca Narendra Sen să nu îl atragă într-o căsătorie cu fiica sa, Maitreyi, deşi este îndrăgostit deja de aceasta. În punctul culminant idila dintre Allan şi Maitreyi este descoperită de părinţii acesteia. În deznodământ Allan este izgonit iar Maitreyi este bine păzită pentru a nu se putea întâlni. Tânărul încearcă să ia legătura cu Maitreyi însă nu reuşeşte şi pleacă în Himalaya pentru a se regăsi. Aici are o aventură cu Jenia Isaac, o evreică finlandeză care venise în India pentru a găsi absolutul dar Allan înţelege că încă mai este îndrăgostit de Maitreyi. Într-o întâlnire cu nepotul doamnei Sen află că iubita lui s-a dat unui vânzător de fructe pentru a fi alungată din casa părinţilor. O parte din aceste întâmplări sunt redate de personajul-narator dar totodată se regăsesc în roman şi fragmente din jurnalul acelei luni ce conferă romanului calitatea de roman al experienţei.

Discursul epic. Există o simetrie în construirea discursului narativ între incipit şi final. Incipitul stă sub semnul şovăielii: „Am şovăit atâta în faţa acestui caiet pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-o pe Maitreyi …”. Finalul romanului este deschis şi este alcătuit dintr-o serie de interogaţii retorice: „Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să ştiu?” şi formularea unei dorinţe: „Aş vrea să văd ochii Maitreyiei.” Ochii simbolizează aici dorinţa de a înţelege sentimentele fetei, de a se apropia afectiv. Şovăiala de la început şi incertitudinea de la final demonstrează ca încercarea personajului de a se regasi rămâne sub semnul eşecului.

 

Caracterizarea personajelor.

4. Statut Allan

Allan este personaj principal,  personaj-narator, un tânăr inginer englez, de 24 de ani, venit să ajute la civilizarea Indiei. El aparţine comunităţii albe din Calcutta, este mândru de originea sa europeană şi trăieşte în mijlocul colegilor săi albi într-un anumit dispreţ faţă de indieni.

 

5. Trăsături 

Portretul fizic al lui Allan este foarte puţin schiţat, el mărturisind despre sine că este urât.

Allan este un bărbat inteligent. El este preocupat să descopere caracteristicile civilizaţiei indiene şi începe cu ajutorul Maitreyiei să înveţe limba bengaleză. Allan se dovedeşte a fi însă orgolios: crede că e văzut ca salvator al familiei Sen (neînţelegând gestul domnului Sen de a-l accepta în casa lui) şi nu suportă să fie ironizat de o fată de 16 ani. Trăsătura principală a personajului este luciditatea, el autocaracterizându-se: „am fost conştient întotdeauna de spiritul meu constructiv, de energia mea de alb civilizator, sunt un tânăr inteligent şi lucid.” Luciditatea reiese şi din modul în care interpretează fiecare situaţie în care se află. El notează de fiecare dată ce simte şi adesea este vorba de trăiri contradictorii. Allan este şi un personaj analitic care despică firul în patru, caută explicaţii, întoarce pe toate feţele stările prin care trece, analizează fiecare gest, fiecare atitudine, fiecare cuvânt, un erou dominat de incertitudini, tulburat şi frământat, neînţelegând atitudinea inginerului. Prin onoarea cu care îl tratează, prin grija afectuoasă, prin ocaziile prielnice create (lecţiile de bengaleză se iau în camera lui Allan, nu în bibliotecă, Sen încercând să reducă atitudinea distantă a Maitreyiei de la început) membrii familiei par să încurajeze apropierea dintre cei doi tineri. Comportamentul Maitreyiei este şi el destul de neînţeles, uneori Allan o percepe ca „rece şi dispreţuitoare”, alteori este exaltat. Natura sa dilematică se descoperă şi la final când se întreabă: „Şi dacă n-ar fi fost decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei.” Allan parcurge şi un drum al suferinţei el recunoscând: „Nici o femeie nu m-a tulburat atâta. Suferinţa mea senzuală e un blestem”. Se consideră chiar vrăjit şi nu îndrăgostit: „Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizată, ca un automat, de când m-a sărutat întâia oară?”.

Bărbatul trăieşte o iubire pasională dar în comportamentul său demonstrează de cele mai multe ori stăpânire de sine, frânându-şi gesturile tandre în prezenţa familiei şi nemanifestându-şi iubirea în public. Prin modul de construcţie al personajului se reflectă ideea că iubirea este atât un mijloc de cunoaştere pentru Allan, care ajunge să înţeleagă până la un anumit nivel misterul sufletului indian cât şi un mijloc de distrugere a echilibrului interior. Nicolae Manolescu precizează: „Nimeni n-a ieşit nevătămat din jocurile Maitreyiei. Să fie pierderea minţilor sau moartea singura ieşire din toate marile pasiuni?”

Romanul Maitreyi este un roman al experienţei cu deschidere spre problematica omului modern şi unul exotic prin lumina pe care o trimite către lumea indiană.