Tema și viziunea despre lume în comedia „O scrisoare pierdută”

 

Context

  • comedia apare în 1884 și este publicată în revista „Convorbiri literare”, XVIII, nr. 11 în 1885.
  • una dintre cele 4 comedii ale lui Caragiale pe lângă „O noapte furtunoasă”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”
  • scriitorul urmărește surprinderea moravurilor societății burgheze din acea perioadă
  • utilizează satira, sarcasmul, ironia
  • Caragiale e un fin observator: „face concurență stării civile” (Garabet Ibrăileanu), formula sa artistică fiind „realismul tipic”  (T. Vianu)
  • Piesa a fost jucată în premieră, pe scena Teatrului Național din București, la 13 noiembrie 1884, înregistrând un mare succes de public însă nu a fost bine primită de criticii literari ai vremii

Încadrare

  • specia comedie: specie dramatică în care se îmbină comicul și dramaticul, conflictul e superficial, finalul e fericit
  • curent
    • clasicism: regula celor trei unități (loc, timp, acțiune), scop didactic, moralizator, susține valorile clasice (adevăr, bine, frumos), critica moravurilor, caracterul satiric
    • realism: veridicitate, indici de spațiu și timp, tehnica detaliilor, personajele tip, ironie

 

Tema și viziunea despre lume în comedia „O scrisoare pierdută”

Tema- viața burgheziei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea

  • Secvența 1: discuția inițială Tipătescu- Pristanda reflectă imaginea structurilor oficiale și de autoritate
  • Secvența 2: discuția Zoe- Tipătescu în care acesta e convins să-l voteze pe inamicul Cațavencu reflectă imoralitatea vieții personale

Viziunea despre lume: clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale vremii

 

Elemente de structură

Titlul

  • intriga piesei
  • dă simetrie operei apărând atât la început cât și la final
  • devine o armă de șantaj pentru preluarea puterii politice
  • prima scrisoare este ce a lui Zoe către Tipătescu iar a doua este cea folosită de Agamemnon Dandanache pentru a-și câștiga locul politic

Compoziție– piesa conține 4 acte

Actul I

  • dialogul inițial Tipătescu- Pristanda, prezentarea contextului social, politic și a personajelor
  • apariția lui Zaharia care aduce vestea scrisorii de dragoste aflată la Cațavencu și pe care o crede o plastografie
  • contrastul dintre naivitatea lui Zaharia și impulsivitatea celor doi îndrăgostiți

Actul II

  • revolta lui Farfuridi și Brânzovenescu ce se tem de o eventuală trădare a lui Tipătescu
  • arestarea și percheziția ordonată asupra casei lui Cațavencu de către Tipătescu
  • eliberarea lui Cațavencu la solicitarea Zoei, care îi promite sprijin politic în schimbul scrisorii
  • numirea unui alt candidat de la centru

Actul III

  • ședința și discursurile electorale din sala primăriei
  • Trahanache găsește o poliță falsificată a lui Cațavencu pe care intenționează să o folosească drept armă de șantaj
  • se anunță numele candidatului numit de la centru- Agamemnon Dandanache,lucru ce creează haos în sală, moment în care Cațavencu pierde scrisoare
  • cetățeanul turmentat găsește scrisoarea și o înapoiază destinatarului (Zoei)

Actul IV

  • rezolvaea conflictului inițial, scrisoarea ajunge la Zoe
  • sosirea lui Agamemnon, mai incult și mai prost decât candidații locali, parvenit cu ajutorul unei alte scrisori compromițătoare
  • final fericit: festivitatea condusă de Cațavencu

 

Context

Comedia apare în 1884 dar este publicată un an mai târziu în revista „Convorbiri literare”, XVIII, nr. 11 în 1885. Este una dintre cele 4 comedii ale lui Caragiale pe lângă „O noapte furtunoasă”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, opere în care scriitorul urmărește surprinderea moravurilor societății burgheze din acea perioadă.  Ca procedee artistice întâlnim  satira, sarcasmul, ironia, comicul. Caragiale e un fin observator al societății burgheze în care trăiește, astfel în opinia lui Garabet Ibrăileanu acesta „face concurență stării civile”, formula sa artistică fiind „realismul tipic”  (T. Vianu). Piesa a fost jucată în premieră, pe scena Teatrului Național din București, la 13 noiembrie 1884, înregistrând un mare succes de public însă nu a fost bine primită de criticii literari ai vremii.

 

  1. Încadrare într-un curent, într-o specie literară

Textul este o comedie, o specie epică în care comicul (procedeu artistic fundamental aici) se amestecă cu tragicul, în care este evidențiat un conflict superficial, soluționat de obicei într-un final fericit. Satirizând realități sociale nepotrivite sau moravuri individuale ea se definește în funcție de tipul de comic utilizat și poate fi de situații, de moravuri, de caracter, de intrigă, de salon, ori bulevardieră (vodevilul), eroică sau tragică etc.

Putem încadra textul în curentul clasicism tocmai prin critica moravurilor, caracterul satiric (o perspectivă ironică asupra burgheziei și a societății politice românești din sec al XIX-lea), prin susținerea valorilor clasice de bine, frumos, adevăr, căpătând astfel și un  scop didactic, moralizator dar și prin respectarea regulii celor trei unități de timp (loc- „capitala unui județ de munte”, timp- sec al XIX-lea, acțiune). Ține și de realism prin impresia de veridicitate pe care o creează, prin utillizarea tehnicii detaliilor prin ironie și prin construcția personajelor tipologice (Zaharia Trahanache- tipul încornoratului, Zoe T.- tipul amorezei cochete etc.).

2. Tema și viziunea despre lume

Tema  o reprezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea descrisă minuțios în toate aspectele ei (intimitate, politică, administrație etc.). Discuția inițială este secvența ce reflectă specificul raporturilor dintre autoritățile statului. Ghiță, dă umil raportul prefectului despre rondul zilei executând cu slugărnicie și servilism ordinele primite. Corupția și abuzul în serviciu sunt trecute cu vederea, Tipătescu este conștient de leafa mică a polițaiului și nu reacționează la  steagurile pe care acesta le fură. Într-o altă secvență, Zoe îl convinge pe Tipătescu, printr-un șantaj emoțional,  să-și dea votul, de dragul reputației ei, candidatului aflat în opoziție, exprimând astfel imoralitatea vieții personale dar și instabilitatea deciziilor politice.

Viziunea despre lume este una clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale vremii: imoralitate, abuz în serviciu, incultură, demagogie, parvenitism.

3. Elemente de structură

Titlul constituie motivul central dar și intriga piesei. Prima este o scrisoare de dragoste a  Zoei către Tipătescu, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă de la acesta prin vicleșug de Cațavencu, pierdută apoi de acesta cu ocazia marii adunări dinainte de alegeri, regăsită de cetățeanul turmentat și înapoiată Zoei. O altă scrisoare este tot una compromițătoare prin care Agamemnon Dandanache își câștigă postul de deputat. Aflat la începutul și la finalul piesei motivul dă o simetriei operei. La nivel simbolic scrisoarea devine o armă de șantaj folosită pentru preluarea puterii politice, denotând parvenitismul și lipsa de scrupule a personajelor.

Compoziție

Piese este organizată în 4 acte. În primul act ni se prezintă contextul social, economic și politic în care ne  aflăm. Astfel acțiunea are loc în „capitala unui județ de munte”, în zilele noastre (respectiv sfârșitul secolului al XIX-lea). Primele personaje care apar în scenă sunt Tipătescu și polițaiul Pristanda, omul său credincios. Din discuțiile lor deducem raporturile de opoziție sau coaliție dintre celelalte persoanje, detalii referitoare la situația politică sau familială ale altora.  Apoi își face apariția Zaharia Trahanache, venerabil om politic, președinte de comitete și comisii și anunță existența unei scrisori de amor compromițătoare, aflată în mâinile adversarului politic Cațavencu dar pe care, în naivitatea lui, o crede o plastografie. Cei doi amorezi însă, acționează impulsiv și caută o cale de a smulge scrisoarea adversarului politic.

Actul al doilea debutează cu numărătoarea estimativă a voturilor pentru fiecare tabără politică. Farfuridi și Brânzovenescu, avocați și aliați politici ai lui Tipătescu, se tem de o eventuală trădare a acestuia, fapt întreținut și de numeroasele vizite la adversarul politic, Cațavencu. Tipătescu ordonă arestarea și percheziționarea casei lui Cațavencu, fără vreun rezultat favorabil, însă acesta este eliberat la cererea Zoei care, în ciuda dezacordului lui Tipătescu, îi oferă sprijin politic adversarului Cațavencu, în schimbul scrisorii. În mijlocul acestor frământări politice și personale, se primește o depeșă de la centru ce solicită alegerea unui candidat trimis de aici.

Actul III prezintă ședința și discursurile electorale demagogice ale lui Cațavencu și Farfuridi din sala primăriei. Între timp Trahanache găsește o poliță falsificată a lui Cațavencu pe care intenționează să o folosească drept armă de șantaj. La un moment dat se anunță numele candidatului numit de la centru în urma depeșei primite în persoana lui Agamemnon Dandanache. Lucru acesta creează haos în sală, învălmășeală  în care Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea care este găsită de cetățeanul turmentat și predată destinatarului Zoe.

Ultimul act aduce și rezolvarea conflictului inițial, scrisoarea ajungând înapoi la Zoe Trahanache. Își face apariția în scenă Agamemnon Dandanache, mai prost și mai incult decât candidații locali, mărturisind că ajunsese aici printr-o altă scrisoare compromițătoare, folosită ca armă de șantaj. Piesa se încheie cu festivitatea în cinstea noului candidat ales, condusă de însuși Cațavencu.

 

5. Personaje

Caragiale depașește cadrul comediei clasice, avand capacitatea de a individualiza personajele, prin trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică, deci apartenența la realism. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Pompiliu Constantinescu precizează în articolul „Comediile lui Caragiale” nouă clase tipologice, dintre care următoarele sunt identificate și în „O scrisoare pierdută”: tipul încornoratului sau a înșelatului(Trahanache), tipul primului-amorez și al donjuanului (Tipătescu), tipul cochetei și al adulterinei (Zoe), tipul politic și al demagogului (Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul cetățeanului (Cetățeanul turmentat), tipul funcționarului (Pristanda), tipul confidentului (Pristanda, Tipătescu, Brânzovenescu), tipul raisoneurului (Pristanda).

Ştefan Tipătescu: tipul junelui amorez, este prefectul judeţului pe care îl administrează având o mentalitate de stăpân absolut: “moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica, trai neneacă pe banii lui Ţrahanache, babachii” (Pristanda). Tipătescu este impulsiv, nestăpânit în momentul în care aude despre scrisoarea de dragoste dar și în momentul în care Farfuridi îl acuză de trădare, aşa cum de altfel îl caracterizează unul dintre personaje, „venerabilul” Trahanache: “E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect.” 

Fănică este component al triunghiului conjugal, venit în judeţ cu opt ani în urmă, devenind chiar de atunci amantul Zoei, fără ca soțul acesteia să bănuiască: “De opt ani trăim împreună ca fraţii şi nici un minut n-am găsit la omul ăsta atâtica rău” (Trahanache). Flerul său de amorez reiese şi din scena în care Zoe foloseşte toate tertipurile feminine pentru a-1 convinge să-1 aleagă pe Caţavencu: “în sfârşit, dacă vrei tu… fie! […] Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea Zaharia… prin urmare şi al meu!”. Comicul de nume, Tipătescu, trimite la cuvântul “tip”, care sernnifică june prim, om rafinat, amorez abil, aventurier.

6. Relația dintre două personaje

Zoe Trahanache: tipul cochetei adulterine este soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta lui Tipătescu şi singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor.  Este o luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de arme feminine ca să-şi salveze onoarea. Pentru a-1 convinge pe Tipătescu să accepte candidatura lui Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi lamentaţii, trece la ameninţarea cu sinuciderea, apoi, cu o energie impresionantă la o femeie ce părea sensibilă şi neajutorată, devine ameninţătoare şi o luptătoare aprigă: “Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă”. Ea este inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Cetăţeanul turmentat închină şi el: “în cinstea coanii Joiţichii că e damă bună!”.